REGULAMENT
Concursul International de Muzica DA CAPO
editia a III-a online, 2023
Capitolul I. – Dispoziţii generale
Concursul internațional de muzică “DA CAPO” este o manifestare artistică organizată de Asociația Culturală MUSIC STARS în perioada octombrie – decembrie 2023.
Evenimentul își propune să susțină interpreții talentați, să pună în valoare arta şi inspiraţia creatoare. Ne dorim să încurajăm pasiunea pentru muzică, performanţa artistică, spiritul de competiţie bazat pe fairplay şi promovarea patrimoniului cultural, oferind totodată, prin desfăşurarea online, oportunitatea de a participa într-un mod mai facil la un eveniment de elită şi celor care nu se au în apropiere centre culturale importante. Gândit ca un mijloc de valorizare a artei, Concursul are ca scop principal crearea unui mediu care reuneşte artişti din zone culturale şi tradiţii muzicale diverse, cu stiluri interpretative şi tehnici diferite, o ocazie de a face cunoscute noi talente şi viitoare staruri.
Art. 1. Calendarul concursului:
- ETAPA ELIMINATORIE
- Înscrieri: 15 octombrie – 04 decembrie 2023
- Afişarea rezultatelor: 06 decembrie 2023
- ETAPA FINALĂ
- Data limită pentru primirea filmărilor: 14 decembrie 2023
- Afişarea clasamentului final: 21 decembrie 2023
Capitolul II. – Condiţii de participare
Art. 2. Concursul este deschis participanţilor de orice naţionalitate, cu vârsta peste 4 ani, amatori şi profesionişti. Nu există limită superioară de vârstă.
Art. 3. Repertoriul este la alegerea concurenţilor, cu condiţia să nu depăşească durata maximă specificată pentru secţiunea şi grupa de vârstă în care concurează.
Art. 4. Repertoriul trebuie să fie adecvat vârstei!
Capitolul III. – Grupe de vârstă şi repertoriu
A. CATEGORIA CANTO MUZICĂ UŞOARĂ
A1. Secțiunea pop românesc: 4-7 ani / 8-11 ani / 12-15 ani / 16+
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 5’00”): o piesă de muzică ușoară din repertoriul românesc, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament instrumental (pian, chitară etc.).
- ETAPA FINALĂ (max. 5’00”): o piesă de muzică ușoară din repertoriul românesc, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament instrumental (pian, chitară etc.).
A2. Secțiunea pop internațional: 4-7 ani / 8-11 ani / 12-15 ani / 16+
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 5’00”): o piesă de muzică ușoară din repertoriul internațional, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament instrumental (pian, chitară etc.).
- ETAPA FINALĂ (max. 5’00”): o piesă de muzică ușoară din repertoriul internațional, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament instrumental (pian, chitară etc.).
A3. Secțiunea pop – grup vocal / trupe vocal-instrumentale: Grupă unică de vârstă
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 5’00”): o piesă de muzică ușoară din repertoriul românesc sau internațional, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament instrumental (pian, chitară, trupă etc.).
- ETAPA FINALĂ (max. 6’00”): o piesă de muzică ușoară din repertoriul românesc sau internațional, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament instrumental (pian, chitară, trupă etc.).
Se poate prezenta o piesă diferită sau aceeaşi piesă ca în prima etapă (în acest caz puteți opta pentru a trimite aceeași filmare ca în etapa eliminatorie sau puteți realiza o nouă înregistrare live).
B. CATEGORIA CANTO FOLCLOR
B1. Secțiunea folclor – cântec propriu-zis: 4-7 ani / 8-11 ani / 12-15 ani / 16+
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 5’00”): o piesă din repertoriul de folclor autentic, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament instrumental (pian, taraf etc.).
- ETAPA FINALĂ (max. 5’00”): o piesă din repertoriul de folclor autentic, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament instrumental (pian, taraf etc.).
B2. Secțiunea folclor – doină: 4-7 ani / 8-11 ani / 12-15 ani / 16+
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 5’00”): o doină sau baladă din repertoriul de folclor autentic, live a cappella.
- ETAPA FINALĂ (max. 5’00”): o doină sau baladă din repertoriul de folclor autentic, live a cappella.
B3. Secțiunea folclor – grup vocal sau vocal-instrumental: Grupă unică de vârstă
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 5’00”): o piesă sau un colaj de piese din repertoriul de folclor autentic, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament instrumental (pian, taraf etc.) ori a cappella.
- ETAPA FINALĂ (max. 5’00”): o piesă sau un colaj de piese din repertoriul de folclor autentic, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament instrumental (pian, taraf etc.) ori a cappella.
Se poate prezenta o piesă diferită sau aceeaşi piesă ca în prima etapă (în acest caz puteți opta pentru a trimite aceeași filmare ca în etapa eliminatorie sau puteți realiza o nouă înregistrare live).
C. CATEGORIA CANTO CLASIC
C1. Secțiunea canto clasic – solo: 12-14 ani / 15-17 ani/ 18+
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 12”): o piesă la alegere – arie antică, canzonetta, lied, arie de operă/operetă/oratoriu/concert, din repertoriul preclasic, clasic, romantic, modern sau românesc, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament de pian.
- ETAPA FINALĂ (max. 15’00”): o piesă la alegere – arie antică, canzonetta, lied, arie de operă/operetă/oratoriu/concert, din repertoriul preclasic, clasic, romantic, modern sau românesc, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament de pian.
C2. Secțiunea canto clasic – ansamblu (duet, terţet, cvartet etc.): Grupă unică de vârstă
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 12’00”): o piesă la alegere – duet, terţet, moment de ansamblu din opere, operete sau lucrări de concert (missa, oratoriu etc.), din repertoriul românesc sau universal, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament de pian.
- ETAPA FINALĂ (max. 15’00”): o piesă la alegere – duet, terţet, moment de ansamblu din opere, operete, muzică de cameră sau lucrări de concert, (missa, oratoriu etc.), din repertoriul românesc sau universal, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament de pian.
Se poate prezenta o piesă diferită sau aceeaşi piesă ca în prima etapă (în acest caz puteți opta pentru a trimite aceeași filmare ca în etapa eliminatorie sau puteți realiza o nouă înregistrare live).
D. CATEGORIA MUSICAL / MUZICĂ DE FILM
D1. Secțiunea musical / muzică de film solo și grup: Grupă unică de vârstă
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 5’00”): o piesă sau un colaj din repertoriul de musical, din coloanele sonore ale filmelor artistice şi de animaţie, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament de pian.
- ETAPA FINALĂ (max. 6’30”): o piesă sau un colaj din repertoriul de musical, din coloanele sonore ale filmelor artistice şi de animaţie, live, cu negativ orchestral pe suport digital sau cu acompaniament de pian.
Se poate prezenta o piesă diferită sau aceeaşi piesă ca în prima etapă (în acest caz puteți opta pentru a trimite aceeași filmare ca în etapa eliminatorie sau puteți realiza o nouă înregistrare live).
E. CATEGORIA INSTRUMENTAL HOBBY
(cei care studiază instrumentul secundar sau în sistem privat)
E1. Secțiunea PIAN Hobby: 4-7 ani / 8-11 ani / 12-15 ani / 16+
E2. Secțiunea VIOARĂ Hobby: 4-7 ani / 8-11 ani / 12-15 ani / 16+
E3. Secțiunea CHITARĂ Hobby: 4-7 ani / 8-11 ani / 12-15 ani / 16+
E4. Secțiunea ALTE INSTRUMENTE Hobby: 4-7 ani / 8-11 ani / 12-15 ani / 16+
- ETAPA ELIMINATORIE: una sau mai multe piese (din repertoriul de muzică clasică sau muzică uşoară, la alegerea concurenților), live, cu durata corespunzătoare grupei de vârstă:
4-7 ani: durata maximă 2 min.
8-11 ani: durata maximă 5 min.
12-15 ani: durata maximă 8 min.
16+ ani: durata maximă 15 min.
- ETAPA FINALĂ: una sau mai multe piese (din repertoriul de muzică clasică sau muzică uşoară, la alegerea concurenților), live, cu durata corespunzătoare grupei de vârstă:
4-7 ani: durata maximă 2-3 min.
8-11 ani: durata maximă 6 min.
12-15 ani: durata maximă 12 min.
16+ ani: durata maximă 20 min.
E5. Secțiunea INSTRUMENTAL GRUP (duo, trio, cvartet, pian la 4 mâini etc.): Grupă unică de vârstă
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 10’00”): repertoriu la alegere, live
- ETAPA FINALĂ (max. 20’00”): repertoriu la alegere, live
Se poate prezenta o piesă diferită sau aceeaşi piesă ca în prima etapă (în acest caz puteți opta pentru a trimite aceeași filmare ca în etapa eliminatorie sau puteți realiza o nouă înregistrare live).
F. CATEGORIA INSTRUMENTAL PROFESIONIȘTI
(cei din învățământul vocațional sau școlile de muzică)
F1. Secțiunea PIAN Profesionişti: 6-8 ani / 9-12 ani / 13-15 ani / 16+
F2. Secțiunea VIOARĂ Profesionişti: 6-8 ani / 9-12 ani / 13-15 ani / 16+
F3. Secțiunea CHITARĂ Profesionişti: 6-8 ani / 9-12 ani / 13-15 ani / 16+
- ETAPA ELIMINATORIE: una sau mai multe piese la alegere (studiu, piesă preclasică/clasică/romantică, parte de sonată etc.), live, cu durata corespunzătoare grupei de vârstă:
6-8 ani: durata maximă 3-4 min.
9-12 ani: durata maximă 7 min.
13-15 ani: durata maximă 12 min.
16+ ani: durata maximă 20 min.
- ETAPA FINALĂ: una sau mai multe piese la alegere (studiu, piesă preclasică/clasică/romantică, parte de sonată etc.), live, cu durata corespunzătoare grupei de vârstă:
6-8 ani: durata maximă 4-5 min.
9-12 ani: durata maximă 10 min.
13-15 ani: durata maximă 15 min.
16+ ani: durata maximă 25 min.
F4. Secțiunea CORZI GRAVE Profesioniști: 8-11 ani / 12-15 ani / 16+
- ETAPA ELIMINATORIE: una sau mai multe piese la alegere (studiu, piesă preclasică/clasică/romantică, parte de sonată etc.), live, cu durata corespunzătoare grupei de vârstă:
8-11 ani: durata maximă 5 min.
12-15 ani: durata maximă 10 min.
16+ ani: durata maximă 15 min.
- ETAPA FINALĂ: una sau mai multe piese la alegere (studiu, piesă preclasică/clasică/romantică, parte de sonată etc.), live, cu durata corespunzătoare grupei de vârstă:
8-11 ani: durata maximă 10 min.
12-15 ani: durata maximă 15 min.
16+ ani: durata maximă 20 min.
F5. Secțiunea SUFLĂTORI Profesioniști: 10-12 ani / 13-15 ani / 16+
F6. Secțiunea PERCUȚIE Profesionişti: 10-12 ani / 13-15 ani / 16+
- ETAPA ELIMINATORIE: una sau mai multe piese la alegere (studiu, piesă preclasică/clasică/romantică, parte de sonată etc.), live, cu durata corespunzătoare grupei de vârstă:
10-12 ani: durata maximă 5 min.
13-15 ani: durata maximă 10 min.
16+ ani: durata maximă 15 min.
- ETAPA FINALĂ: una sau mai multe piese la alegere (studiu, piesă preclasică/clasică/romantică, parte de sonată etc.), live, cu durata corespunzătoare grupei de vârstă:
10-12 ani: durata maximă 10 min.
13-15 ani: durata maximă 15 min.
16+ ani: durata maximă 20 min.
F7. Secțiunea MUZICĂ DE CAMERĂ & ANSAMBLURI: Grupă unică de vârstă
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 20’00”): repertoriu la alegere, live
- ETAPA FINALĂ (max. 30’00”): repertoriu la alegere, live.
Se poate prezenta o piesă diferită sau aceeaşi piesă ca în prima etapă (în acest caz puteți opta pentru a trimite aceeași filmare ca în etapa eliminatorie sau puteți realiza o nouă înregistrare live).
G. CATEGORIA INSTRUMENTAL FOLCLOR
G1. Secțiunea Instrumental folclor SOLO: 4-8 ani / 9-13 ani / 14+
- ETAPA ELIMINATORIE: o piesă folclorică instrumentală sau un colaj instrumental cu durata de maxim 5’00”
- ETAPA FINALĂ: o piesă folclorică instrumentală sau un colaj instrumental cu durata de maxim 8’00”.
G2. Secțiunea Instrumental folclor GRUP: Grupă unică de vârstă
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 6’00”): o piesă folclorică instrumentală sau un colaj instrumental la alegere, live
- ETAPA ELIMINATORIE (max. 8’00”): o piesă folclorică instrumentală sau un colaj instrumental la alegere, live.
Se poate prezenta o piesă diferită sau aceeaşi piesă ca în prima etapă (în acest caz puteți opta pentru a trimite aceeași filmare ca în etapa eliminatorie sau puteți realiza o nouă înregistrare live).
Capitolul IV. – Înscrierile în concurs
Art. 5. Înscrierile pentru etapa eliminatorie se fac până la data de 4 decembrie 2023 ora 23.59. Rezultatele etapei eliminatorii se vor afişa pe site (www.dacapo.music-stars.eu) și pe pagina de Facebook a concursului (www.facebook.com/dacapomusiccompetition) în data de 6 decembrie 2023. Concurenţii admişi în etapa următoare vor trimite până la data de 14 decembrie 2023 ora 23.59 fișierul video cu repertoriul pentru finală. Înscrierile trimise după data limită nu vor fi luate în considerare.
Art. 6. Documentele necesare înscrierii sunt:
- Formularul de înscriere (se va completa online pe site-ul competiției, accesand link-ul FORMULAR DE INSCRIERE)
- Dovada achitării taxei de înscriere – se încarcă direct în formularul de înscriere
- Fișierul video (de preferat în format mp4) cu programul de concurs pentru etapa eliminatorie – se încarcă pe o platformă de transfer fișiere (wetransfer.com, google drive etc.) sau pe YouTube (postarea va fi publică în mod obligatoriu!), iar link-ul se va introduce în câmpul special destinat din formularul de înscriere. ATENȚIE! Pentru a putea asocia fișierul video cu numele concurentului înscris, titlul fișierului trebuie să fie de forma: DA CAPO 2023 – Secţiunea – Nume concurent – Vârsta – Titlul lucrării interpretate / Compozitor* (*la secțiunile canto clasic şi instrumental). Exemplu: DA CAPO 2023 – E1 – Popescu Ion – 12 ani – Studiu Op. 599 nr. 20 / C. Czerny
Capitolul V. – Taxa de înscriere
Art. 7. Taxa de înscriere:
- La secţiunile solo (interpretare individuală) taxa este de 110 lei/secţiune;
- La secţiunile de grup, taxa este de 210 lei/secțiune (pentru grupurile cu maxim 3 membri). Pentru grupurile cu 4 sau mai multi membri, taxa este 280 lei/secțiune.
În cazul înscrierii la mai multe secţiuni, taxele se achită cumulat într-o singură plată.
NU SE PERCEPE TAXĂ PENTRU ETAPA FINALĂ.
Art. 8. Taxa de înscriere va fi achitată în contul de mai jos, cu mențiunea „Da Capo + numele concurentului”.
Beneficiar: Asociaţia Culturală MUSIC STARS
BANCA TRANSILVANIA
IBAN: RO60BTRLRONCRT0528201601
ATENȚIE! COMISIOANELE ȘI TAXELE BANCARE SUNT EXCLUSIV ÎN SARCINA PARTICIPANTULUI. Înscrierea la concurs va fi validată NUMAI după achitarea integrală a taxei! Pentru transferul bancar nu se percepe niciun comision; pentru depunerea de numerar direct la ghişeul băncii, comisionul este de 10 RON şi trebuie adăugat la suma totală de plată.
Capitolul VI. – Realizarea filmărilor pentru concurs
Art. 9. Materialele audio-video trebuie să fie realizate live, fără întreruperi, tăieturi sau editări de vreun fel. Înregistrările „live din studio” nu sunt acceptate. Nu sunt necesare filmări profesionale, totuși recomandăm acordarea unei atenţii deosebite sunetului, urmărind ca microfonul să nu fie obturat de stativ sau mână. Rețineți că o calitate slabă a înregistrării poate interfera cu capacitatea juriului de a revizui materialul. Participanții nu vor fi penalizați pentru calitatea înregistrării, dar este foarte important ca aceasta să fie suficient de bună pentru a putea vedea și auzi clar prestația artistică.
Filmările se pot realiza atât cu telefonul mobil, cât şi cu camere de filmat, cu condiţia să nu conţină niciun fel de editări ulterioare (tăieturi, filtre, efecte). Se acceptă filmări din alte concursuri sau evenimente, cu condiția să nu fie mai vechi de un an.
VOR FI DESCALIFICATE FĂRĂ DREPT DE APEL TOATE MATERIALELE CARE NU RESPECTĂ ACESTE REGULI, FĂRĂ A SE RESTITUI CONTRAVALOAREA TAXEI DE îNSCRIERE.
Art. 10. În cazul în care momentul din concurs cuprinde mai multe piese (secţiunile E şi F), acestea trebuie să fie incluse într-un singur fişier video.
Capitolul VII. – Desfășurarea concursului
Art. 11. Filmările trimise de participanți pentru etapa eliminatorie vor fi publicate pe pagina de Facebook DA CAPO International Music Competition până pe 5 decembrie 2023. Fiecare membru al juriului va viziona toate materialele trimise și va transmite organizatorilor fișele de jurizare conținând calificativele acordate (admis/respins), precum și diverse observații personale – acolo unde consideră necesar.
Art. 12. În data de 6 decembrie 2023, până la finalul zilei, se vor afişa listele cu concurenţii admişi în etapa finală. Acestea vor fi publicate atât pe site-ul www.dacapo.music-stars.eu, cât și pe pagina de Facebook a concursului, https://www.facebook.com/dacapomusiccompetition.
Art. 13. Finaliştii vor trimite fișierele video (de preferat în format mp4) pentru următoarea etapă până pe 14 decembrie 2023. Acestea vor fi publicate pe pagina de Facebook DA CAPO International Music Competition până pe 16 decembrie 2023. Fiecare membru al juriului va viziona toate materialele trimise și va transmite organizatorilor fișele de jurizare conținând punctajele acordate, precum și diverse observații personale – acolo unde consideră necesar.
Art. 14. Afişarea clasamentului final se va face pe site și pe pagina de Facebook a Concursului, în data de 21 decembrie 2023, până la finalul zilei.
Capitolul VIII. – Juriul şi criteriile de jurizare
Art. 15. Din juriul concursului vor face parte artişti şi personalități ale scenelor muzicale româneşti şi internaționale. Organizatorii şi membrii Asociației Culturale MUSIC STARS nu vor face parte din juriu.
Criteriile de jurizare vor ține cont de:
Vârsta concurentului;
Nivelul de studiu;
Calitățile native (timbru, muzicalitate, aplomb);
Abilități tehnice (respirație, susținere, emisie vocală, intonație, dicție, ritm, virtuozitate, frazare muzicală, postură, poziţia mâinii, acuratețea interpretării);
Atitudine scenică (mişcare, coregrafie, prezență scenică, ținută);
Alegerea corectă a repertoriului (în funcție de abilitățile native şi tehnice, vârstă, temperament);
Originalitatea interpretării.
Art. 16. În etapa eliminatorie, juriul va acorda calificativele admis/respins.
Art. 17. În etapa finală, juriul va acorda fiecărui concurent un punctaj cuprins între 1 şi 100 de puncte. Punctajul final reprezintă media punctajelor acordate de fiecare membru al juriului.
Art. 18. Deciziile juriului sunt definitive și nu pot fi contestate.
Capitolul IX. – Premii
Art. 19. Premiile se vor acorda în funcție de punctajul obținut de concurenții finalişti în urma jurizării, după cum urmează:
- DA CAPO Grand Prix – în valoare de 150 EUR, se acordă concurentului care se remarcă prin calități artistice și interpretative deosebite și a obținut punctajul maxim (100p), indiferent de categorie, secțiune sau grupă de vârstă. Dacă sunt mai mulți concurenți cu același punctaj, câștigătorul va fi desemnat prin votul tuturor membrilor juriului.
- VIRTUOSO Grand Prix – în valoare de 100 EUR, se acordă pe fiecare CATEGORIE concurentului finalist care se remarcă prin calități artistice și interpretative deosebite și a obținut punctajul maxim. Dacă sunt mai mulți concurenți cu același punctaj, câștigătorul va fi desemnat prin votul membrilor juriului de la secțiunea respectivă.
- Premiul I se acordă pe fiecare categorie, secțiune și grupă de vârstă, concurenților finalişti care au obţinut între 95-99 puncte.
- Premiul II se acordă pe fiecare categorie, secțiune și grupă de vârstă, concurenților finalişti care au obţinut între 90-94 puncte.
- Premiul III se acordă pe fiecare categorie, secțiune și grupă de vârstă, concurenților finalişti care au obţinut între 85-89 puncte.
- Mențiune se va acorda, pe fiecare categorie, secțiune și grupă de vârstă, concurenților finalişti care au obţinut între 80-84 puncte.
- Diplomă de participare: este disponibilă la cerere tuturor participanților care nu se califică în etapa finală. Pentru a obține diploma de participare în format digital, vă rugăm să trimiteți un mail pe adresa concursului, după încheierea competiției și anunțarea premiilor.
- Pentru fiecare categorie şi secțiune, juriul va putea decide acordarea unor premii speciale, în funcție de evoluția concurenților si/sau opțiunii partenerilor şi sponsorilor. De asemenea, juriul își rezerva dreptul de nu a acorda vreun premiu sau mențiune, acolo unde consideră că nu este atins un nivel satisfăcător de calitate a interpretării.
- Se pot acorda premii ex-aequo.
Art. 20. DA CAPO Grand Prix şi VIRTUOSO Grand Prix constau în premii în bani şi diplome digitale. Premiile I, II, III si Menţiunile constau în diplome digitale. Acestea vor fi trimise pe email concurenților în termen de 30 de zile după încheierea competiției, sub formă de fişiere de înaltă calitate ready-to-print. Premiile în bani se vor acorda în termen de 30 de zile după încheierea competiţiei, numai prin transfer bancar; pentru concurenții din România, plata premiilor se va face în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății. Premiile sunt supuse taxelor și impozitelor, conform legilor statului român.
Art. 21. Câștigătorii DA CAPO Grand Prix și VIRTUOSO Grand Prix vor fi prezentați pe site-ul competiției și pe paginile noastre de social media cu un portret de artist și videoclipul câștigător. Materialele de prezentare vor fi furnizate de concurenți.
Art. 22. Organizatorii şi partenerii implicaţi în proiect pot decide acordarea de invitaţii în stagiunile de concerte proprii, eventuale burse şi premii suplimentare în bani, în funcție de bugetul evenimentului şi posibile sponsorizări.
Capitolul X. – Dispoziții finale
Art. 23. Toate drepturile de autor prezente și conexe care se impun (acolo unde este cazul) în piesele și lucrările interpretate în concurs aparțin în totalitate participanților. Organizatorul Concursului DA CAPO se află în poziția de a difuza și promova video-urile cu interpretările trimise, fără a deține orice drept de autor asupra lucrărilor din concurs, acesta fiind denumit difuzor și nu utilizator sau prestator în fapt al compozițiilor și interpretărilor expuse în ediția a II-a a Concursului. (Măsuri în conformitate cu legea drepturilor de autor nr. 8/1996.)
Art. 24. Prin completarea fişei de înscriere, concurentul (tutorele legal) îşi dă acceptul pentru folosirea, reproducerea, tipărirea și publicarea numelui, imaginii, a vocii, fotografiilor și biografiei în contextul promovării şi difuzării prestaţiei din concurs. Aceasta implică, fără a se limita la folosirea fotografiilor și a oricăror alte materiale audio și video pentru pagina sau site-ul Concursului, în mass-media etc.
Art. 25. În funcție de numărul participanților înscriși la concurs, Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica grupele de vârstă.
Art. 26. Materialele trimise şi taxa de înscriere, în cazul neparticipării din orice motiv, sunt nereturnabile.
Art. 27. Prin completarea formularului de înscriere, concurenții şi reprezentanții legali acceptă necondiționat toate prevederile prezentului Regulament.
Art. 28. Elevii şi membrii Asociației Culturale MUSIC STARS nu vor participa în competiție.
Art. 29. Concurenții vor păstra un spirit de fairplay față de ceilalți participanți.
Art. 30. Organizatorii vor urmări păstrarea corectitudinii, obiectivitatii şi imparțialitatii pe toată durata desfăşurării competiției de către toți cei implicați (juriu, concurenți, parteneri, colaboratori).
Art. 31. Prezentul Regulament poate suferi modificări. Acestea vor fi aduse la cunoştința participanților în cel mai scurt timp posibil, prin publicarea lor pe site și pe pagina de Facebook a Concursului.